biscuit 3

Este un desert ieftin și rapid, care se pregătește cu minim de efort.

Ingrediente

  • 500 g biscuiți simpli
  • 1 l lapte
  • 2 ouă
  • 2 linguri făină
  • 6 linguri zahăr
  • 1 lingură cacao
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 3 linguri gem de caise sau prune

Mod de preparare

  1. Mărunțește biscuiții, apoi adaugă peste aceștia jumătate din cantitatea de lapte, fiert și aromat cu zahăr vanilat.
  2. Separat, pregătește o cremă din restul de lapte rămas, două gălbenușuri de ou, două linguri de făină și patru linguri de zahăr.
  3. Bate albușurile cu două linguri de zahăr și cacao. Așează într-un vas termorezistent straturi alternative de biscuiți, crema și albușuri.
  4. Pune budinca la cuptor, la 180 de grade, circa 20 de minute, până observi că are o culoare ușor arămie.

Servește budinca ușor răcită, cu gem alături.