bicicleta

Este posibil ca ideea bicicletei să existe încă din 1493. În caietul de notițe al lui Leonardo Da Vinci a fost găsit un desen al unei mașinării care semăna cu o bicicletă.

Oficial, se consideră că prima bicicletă a fost inventată de un francez în anul 1690. Bicicleta avea două roți de metal, puse în linie și prinse cu un cadru de lemn, fără bare pentru ținerea mâinilor. Se stătea pe o pernă, pe cadru, iar bicicleta era pusă în mișcare împingând cu picioarele în pământ.

În 1816, un nobil german a inventat prima bicicletă cu un sistem de condus, care avea ghidonul prins de roata din față, astfel încât să permită virajul. Îmbunătățirile au fost aduse mai târziu de alți inventatori francezi, germani şi englezi. În 1839 s-au adăugat pedalele. În 1869 s-au adăugat roțile foarte mari, care ajutau la parcurgerea unei distanţe mai mari, atunci când se dădea o dată din pedale. S-au produs însă multe accidente, pentru că scaunul era la mare distanță de sol. Abia în 1880 englezul James Starley a început să fabrice biciclete apropiate ca model celor de azi.