mostenire_radiovesteabuna

Port deja, de ceva vreme, discuţii cu o prietenă care, suferind de o boală incurabilă, îşi face griji pentru copiii ei, dintre care doi sunt minori.

Gândurile şi îngrijorările ei sunt gânduri şi îngrijorări pe care toţi le-am avea în situaţia ei. Ce vor face copiii ei când ea nu va mai fi? Cum se vor descurca din punct de vedere financiar? Vor fi bine? Vor sta lângă Domnul? Câte frământări! Şi la fiecare caut să găsesc cuvintele potrivite, acele cuvinte care poartă în ele compasiune, încurajare şi speranţă.

Văzând grija ei vizavi de moştenirea materială pe care o lasă copiilor, m-am dus cu gândul şi la alte lucruri pe care aceştia le pot moşteni. La un alt fel de moştenire. Mă uit la ea şi deşi, aşa cum spune ea, a făcut multe alegeri greşite în viaţă, găsesc că are ceva de mare preţ, ceva ce eu am văzut la ea şi sunt sigură că şi alţii: este o mamă adevărată.

Îşi iubeşte enorm copiii, se sacrifică pentru ei şi face eforturi să-i îngrijească în ciuda slăbiciunii şi a bolii care-i afectează echilibrul şi o vlăguieşte.

Nu caut să spiritualizez totul, respectiv această situaţie sau gândurile mele. Ci vreau doar să mă gândesc într-un mod realist la familiile noastre, la părinţii şi la copiii noştri, precum şi la moştenire, în toate aspectele ei. Se poate vorbi mult despre moştenirea spirituală pe care părinţii o pot lăsa copiiilor lor, despre numele bun ce rămâne în urmă şi chiar despre moştenirea materială.

Eu întotdeauna m-am lăudat cu părinţii mei. Am apreciat toată grija şi sacrificiul enorm făcut pentru mine şi fraţii mei. Chiar adulţi fiind, ei continuă să ne ajute în orice mod e posibil. Cu toate acestea, am traversat un moment de grea încercare în ceea ce priveşte imaginea mea despre ei. Un singur lucru putea să distrugă foarte mult. În acele momente mi se părea că pierd totul, deoarece ei sunt ceea ce am mai de preţ în lumea aceasta. Şi-atunci mă gândesc că pentru mine, relaţia care o am cu ei şi tot ce au pus în mine valorează mai mult decât orice alt lucru pe care l-aş putea primi în viaţa aceasta.

Moştenirea nu e doar ceva ce laşi în urmă atunci când nu mai eşti, e ceva ce se construieşte prin ceea ce eşti şi prin ceea ce faci în fiecare zi. Contează cum te porţi, contează faptele tale ca şi părinte înaintea copiilor tăi. Totul contează! De aceea, mă rog ca Dumnezeu să vindece răni din trecut şi să restaureze familii!

Dacă te poţi gândi la ceea ce ai moştenit tu de la părinţii tăi, atât la lucrurile bune, cât şi la cele mai puţin bune, cred că vei putea realiza cât de mult cântăreşte totul şi nădăjduiesc că Domnul ne va da înţelepciune tuturor să construim moşteniri de mare valoare.

 

Mihaela Țărmure