cuElprinCasa

 

N-am crezut niciodată că o să ajung să-mi doresc atât de mult să pot să fac curăţenie, să gătesc sau să fac orice altceva prin casă, aşa cum mi-am dorit în ultimele zile, şi asta pentru că, de ceva vreme toate acestea le fac în grabă, din lipsa de timp iar alteori, deloc, din lipsă de energie. M-am rugat Domnului să-mi dea putere şi să mă ajute să fac cu bucurie treburile casei.

Astăzi, în timp ce ştergeam praful mi-am amintit de un astfel de moment şi, aproape de fiecare dată când mă apropii de rafturile cu cărţi, mi-l amintesc. Odată, când ştergeam praful în grabă am agăţat fără să vreau o carte şi m-am gândit că poate nu e o întâmplare. Am luat cartea şi am deschis-o acolo unde aveam un semn pus cu mulţi ani în urmă, când o citisem prima dată. Am început să citesc rândurile subliniate la acea vreme şi am găsit în ele răspunsuri la întrebări şi frământări cu care stăteam acum înaintea Domnului. Au fost extrem de necesare şi de preţioase, şi m-a impresionat modul în care Dumnezeu a ales să-mi dea acele răspunsuri. M-am gândit atunci că întotdeauna când voi şterge praful îmi voi aduce aminte de momentul acela atât de frumos şi de special în care Dumnezeu mi-a vorbit. Şi încă îmi amintesc.

Aceasta nu e singura experienţă frumoasă pe care am trăit-o cu El în timp ce făceam lucruri simple şi obişnuite prin casă. Îmi amintesc şi de un alt moment, în care găteam şi am început să cânt. Era o cântare nouă pe care n-o ştiam şi într-o clipă am simţit cum prezenţa şi dragostea Lui îmi umple întreaga fiinţă. Deşi au trecut mulţi ani de atunci, a ramas un moment viu în memoria mea şi îmi amintesc câtă bucurie am simţit.

Am trăit multe momente de genul acesta. Momente aparent neîsemnate, dar care Îl poartă în ele pe Dumnezeu. Aproape orice loc din casă îmi aminteşte de ceva. Anumite lucruri pe care le fac, îmi amintesc de câte un moment anume în care El mi-a spus ceva, sau pur şi simplu m-a întrerupt din ce făceam ca să ne bucurăm unul de celălalt. A vrut să-I conştientizez prezenţa în orice loc şi cred că Dumnezeu a vrut să dea valoare oricărui lucru pe care îl fac, pentru a face totul cu bucurie.

Prin harul Lui, eu cred că El a dăruit astfel de momente şi altora, şi încă o poate face. Îmi doresc ca Dumnezeu să ne dea tuturor harul acesta de a-I conştientiza prezenţa în orice loc în care ne aflăm, de a ne bucura de El oriunde şi de a găsi frumuseţe în orice lucru pe care-l facem.

Sunt speciale şi de mare însemnătate acele clipe în care suntem doar noi şi El, chiar şi-atunci când mâinile ne sunt ocupate cu treburile casei sau cu alte activităţi de care suntem responsabili.

Pe El nu-L poate opri nimeni şi nimic să ne iubească; El poate folosi orice moment ca să ne copleşească cu gesturi de dragoste, să ne răspundă la întrebări, sau să ne oprească o clipă pentru a ne odihni în prezenţa Lui.

Preţuieşte astfel de momente şi aminteşte-ţi mereu de ele!