bulgaria

Să facem cunoştinţă cu … Bulgaria!

Bulgaria ocupă o porțiune din estul peninsulei Balcanice, învecinându-se cu cinci țări – Grecia și Turcia în sud, Macedonia și Serbia în vest si România în nord.

Peisajul ţării este extrem de divers: nordul este dominat de câmpia joasă a Dunării, iar sudul de platouri și câmpii înalte. În est, Marea Neagră atrage turiști pe tot parcursul anului.
Formându-se ca țară în 681, Bulgaria este unul dintre cele mai vechi state din Europa. Istoria acestei țări este marcată de localizarea sa, ca frontieră între Europa și Asia.
85% din populație este creștină, și 13% musulmană. Cam 10% din populație sunt de origine turcă, iar 3% romă.

Parlamentul bulgar, Adunarea Națională, (o singură cameră parlamentară) este formată din 240 de membri care sunt aleși pe o perioadă de patru ani.
Bulgaria exportă cel mai mult produse de industrie ușoară, hrană și vinuri, care sunt o competiție pe piața europeană.

Iubitorii de muzică populară sunt familiari cu mulți muzicieni bulgari. Un cântec bulgăresc a fost inclus în Discul de Aur de pe Voyager, trimis în spațiu de către NASA.

Personalităţi

Julia Kristeva – filozof;
Elias Canetti – câștigătorul premiului Nobel pentru literatură în 1981;
Christo Javachev (“Christo”) – sculptor.

Bucătăria bulgărească

Bucătăria bulgărească este similară celor din alte țări balcanice și prezintă o puternică influență turcească și grecească. Printre cele mai importante produse culinare locale se numără iaurtul, lukanka, banița, salata șopska, liutenița și cozonacul. Sunt prezente și alte feluri de mâncare orientale, cum ar fi musaca, ghiveci și baclava.

Date

Sistem politic: Republică
Capitala: Sofia
Limba: Bulgară
Ziua Națională: 3 Martie – aniversarea eliberării de sub imperiul otoman (1878)
Suprafață: 111 910 km²
Populație: 7,6 milioane
Moneda: lev

Cum se spune „Bună”: Zdravei