Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă să Îl lauzi pe Dumnezeu?
Înseamnă să-I spui cât de mult Îl apreciezi atât pe El, cât şi lucrurile măreţe pe care le face. Poate că ţi se pare dificil să-L lauzi pe Dumnezeu, dar de fapt, este unul din cele mai uşoare lucruri pe care le poţi face! Poţi să-L lauzi prin rugăciune, cântece, poezii sau chiar desenând sau pictând. Ai putea să-L lauzi în fiecare clipă din viaţa ta şi tot nu ai epuiza cuvintele de laudă!

Cu cât Îl cunoşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât Îl iubeşti mai mult şi-ţi dai seama că El e bun în tot ce face. Chiar dacă e uşor să-L lăudăm pe Dumnezeu, trebuie să exersăm acest lucru.

Un mod simplu prin care poţi începe să-L lauzi mai mult, este să foloseşti literele din alfabet. Spune-I lui Dumnezeu motivul pentru care-L iubeşti, folosindu-te de fiecare literă din alfabet. “Mulţumesc, Doamne, că asculţi toate rugăciunile mele. Tu eşti bun cu mine. Tu cunoşti toate bucuriile şi necazurile mele. Domnul meu, dragostea Ta pentru mine e minunată în fiecare zi.” Apoi continuă cu restul literelor. Biblia spune: „Căci este frumos să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru …”(Psalmul 157:1).

Fă-ţi timp chiar acum, ca să descoperi acest lucru! Alege trei litere, apoi scrie pe o bucată de hârtie, motivul pentru care Îl iubeşti pe Dumnezeu, folosind fiecare literă.

Poţi să te rogi:
O, Doamne, cred că Tu eşti uimitor! Ajută-mă să mă gândesc cum pot să Te laud în fiecare zi, într-un mod nou. În Numele Domnului Isus. Amin.