CUM M-AU INVATAT PARINTII SA IUBESC BISERICA 2

Fie că realizezi sau nu, îţi înveţi copiii o teologie a bisericii prin timpul tău.

Iată câteva mesaje pe care ei le aud de la noi:

Biserica este importantă, dar nu atât de importantă precum activităţile copiilor

Poate credem că ne slujim copiii punând activităţile sau sportul lor înaintea bisericii, dar în realitate tot ceea ce facem este să le vorbim cu voce tare despre priorităţi.

În cartea sa Gospel-Powered Parenting (Educaţie parentală prin puterea Evangheliei), Bill Farley împărtăşeşte o ilustraţie despre o familie care întotdeauna puneau activităţile copiilor înaintea bisericii, aceeaşi părinţi fiind foarte surprinşi când copiii s-au îndepărtat de biserică în anii liceului:

Mama şi tata i-au învăţat bine. Biserica nu era importantă. Dumnezeu nu era centrul vieţii lor. Ceea ce conta cu adevărat erau activităţile copiilor. Ken şi Jackie şi-au pus copiii şi succesul acestora pe tronul familiei. Copiii lor au auzit acest mesaj, l-au înţeles, apoi l-au imitat în viaţa lor.

Biserica este importantă, dar nu atât de importantă precum cele mai importante activităţi ale lui tata şi ale lui mama

Când munca, hobby-urile părinţilor sunt puse înaintea bisericii, copiii observă. Mesajul transmis este că biserica este un lucru important, dar care uneori este împins în afară de lucrurile şi mai importante.

Acum, nu spun că niciodată nu există o scuză să lipseşti de la biserică. Tata a fost nevoit uneori să lucreze duminica, dar chiar şi atunci, era mai hotărât ca niciodată ca noi să nu lipsim de la părtăşia bisericii. Puteam să văd clar efortul lui de a rămâne conectat şi acest lucru mie îmi spunea ceva.

Biserica este importantă, dar nu atât de importantă precum confortul şi convenienţa

Unul dintre cele comune motive pe care le-am auzit de la oamenii care nu participă duminica la părtăşia bisericii, a fost acesta: Se întâmplă multe lucruri în viaţa noastră. / Am avut un sfârşit de săptămână extrem de aglomerat. Şi sincer, nu judec cu uşurinţă, fiindcă nu ştiu exact circumstanţele, în cele mai multe cazuri.

Dar dacă o familie merge la biserică doar atunci când aceasta nu le încurcă programul şi când toată lumea să simte “100%”, ei nu vor reuşi să ajungă la biserică prea des! Şi “rar” nu ştiu cum se face că devine “de obicei”, iar apoi “niciodată”.

Pentru soţia mea au existat nopţi nedormite lângă un nou născut, şi uneori ea nu a putut ajunge la biserică, înţeleg că există şi astfel de situaţii. Dar după o perioadă scurtă, lucrurile s-au schimbat, şi ea a reuşit. De ce? Pentru că ne dorim ca familie ca acest ritm să fie imprimat în viaţa noastră şi la fel şi a celui mic.

Biserica este importantă, îndeajuns de importantă încât să ne sacrificăm pentru ea

Când ai un sfârşit de săptămână plin, şi reuşeşti să mergi totuşi la biserică, copiii tăi observă. Când îţi rearanjezi obligaţiile tale atletice pentru a merge la biserică, copiii tăi observă. Când ajungi sâmbătă seara târziu acasă dintr-o călătorie, şi duminică dimineaţa te duci la biserică, copiii tăi observă. Când eşti gata să te strecori prin trafic după muncă, ca să ajungi la un grup unde gustările nu sunt aşa de gustoase, şi părtăşia nu e cea mai grozavă, dar totuşi te duci, copiii tăi observă.

Avem pe cineva la biserică în echipa de închinare care e nevoit să stea la lucru până la ora două dimineaţa în fiecare sâmbătă spre duminică. Asta transmite ceva copiilor săi. Vreau să transmit şi eu aceeaşi dedicare copiilor mei.

Acum, te rog, nu interpreta greşit aceste lucruri şi cataloga ca legalism. Participarea la biserică nu mântuieşte pe nimeni, Domnul Isus mântuieşte. Participarea la biserică nu îţi va mântui copiii, doar Isus poate. Dar parte din transmiterea dragostei tale pentru Isus este transmiterea dragostei pentru familia Lui, biserica. Dacă le spunem copiilor noştri un lucru despre biserică, iar apoi o subminăm cu timpul nostru, ei sunt destul de deştepţi să priceapă mesajul.

Deci, ce predici copiilor tăi despre biserică? Ce le predică de fapt timpul tău?

Copil fiind, am auzit citindu-se adevăruri simple ca acestea: voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. (1 Petru 2:10)

Nu am reuşit atunci să cuprind însemnătatea acestor cuvinte – că odată am fost fără popor, dar datorită a ceea ce a făcut Domnul Isus, am devenit poporul lui Dumnezeu. Dar am înţeles totuşi că familia noastră avea un popor, şi îi vedeam pe membri acestui popor duminicile dimineaţa şi în timpul săptămânii la grupurile mici, şi câteodată pe neaşteptate, când veneau în vizită plângând, sau mergeam noi la ei când erau bolnavi în spital.

Erau poporul nostru. Asta am înţeles şi mi-a fost foarte clar.

Articol tradus, ce poate fi găsit pe: https://theblazingcenter.com/2016/10/parents-taught-love-church.html

Publicat în 20 oct 2016, de Ricky Alcantar

 

Citește și prima parte a acestui articol