Poate te-a șocat acest titlu, dar realitatea este că atunci când devenim părinți, una din provocările noastre principale este să avem TIMP în prezența lui Dumnezeu, să mergem la biserică împreună ca familie și să NU MURIM din punct de vedere spiritual.

Iată gândurile unei mame:

”Nu mi-a plăcut niciodată să dau sfaturi legate de creșterea copiilor, viața de familie sau relația de cuplu. Pentru toate cele menționate mai sus există zeci și sute de cărți de mare ajutor, iar cine dorește să-și îmbunătățească unul din aceste domenii, o poate face negreșit.

Acest articol intitulat “Cum să nu mori spiritual cu un copil în brațe!” vine în întâmpinarea unei nevoi care de prea puține ori (sau deloc) e discutată în cărți și am acceptat provocarea de a-l scrie, la îndemnul unui prieten.

Am devenit mamă prima dată la vârsta de 27 de ani. Pot spune că viața mi s-a schimbat în proporție de 99%. În rândurile următoare mă voi axa pe cum a fost schimbată viața mea în ce privește mersul la biserică. Dacă până atunci puteam participa relaxată la întâlniri, dintr-odată, acest lucru nu a mai fost posibil.

Dinainte să avem copii, eu și sotul meu știam clar două lucruri: odraslele noastre nu vor sta pe telefon în biserică și nici nu-i vor deranja pe alții în timpul programelor bisericii.

La început, nu știam cum vom proceda ca să putem merge împreună la Casa Domnului și să fie bine pentru toată lumea (atât pentru noi, pentru bebe, cât și pentru cei din jurul nostru).

Am început să mergem toți trei și am avut parte de următoarele situații: copilul ba plângea, ba trebuia schimbat, ba se plictisea, ba îi era foame, ba una, ba alta.

Am ajuns la concluzia că mergeam degeaba, cel puțin eu. Am discutat și am ajuns la următoarea decizie: să mergem cu schimbul. O dată el, o dată eu. El dimineața, eu seara. În acest fel amândoi aveam de câștigat: ne puteam conecta foarte bine în închinare, ascultam liniștiți predica, practic nu aveam parte de nici o distragere a atenției, iar relația soțului cu băiețelul nostru a avut doar de câștigat deoarece când eu eram plecată la biserică, ei petreceau un timp de calitate împreună: mergeau la parc, la mall, la o terasă, la un loc de joacă etc.

Un lucru pe care am putut să îl observăm la alți părinți care mergeau cu copiii la biserică era faptul că nu se arătau deloc deranjați de faptul că bebelușul lor făcea zarvă și îi deranja pe ceilalți. Nouă ni se părea acest lucru o totală lipsă de respect și am căutat să facem tot ce depindea de noi să ne arătăm dragostea pentru cei din jur chiar și prin aceasta: să le acordăm liniștea de care au nevoie la întâlnirile din Casa Domnului.

Când primul copil a împlinit vârsta de 2 ani jumătate, a venit pe lume al doilea băiețel, dar stilul nostru a rămas același, soțul meu făcând față cu succes provocării de a se ocupa de doi copii mici.

În felul acesta, toți aveam de câștigat.

Când au mai crescut puțin, am început să îi ducem împreună cu noi și participau la partea de laudă și închinare, iar la partea de predică unul dintre noi se retrăgea cu ei și pleca (da, mergeam la biserică cu două mașini, dar fiecare poate adapta după posibilitate!).

În timpul în care stăteau cu noi, le aduceam creioane și cărți de colorat și tot felul de jucării de lemn care nu făceau gălăgie. Nu vroiam sub nici o formă să distragem atenția cuiva. Eram foarte strictă în privința aceasta, deoarece îmi aminteam cât de mult eram distrasă de copiii gălăgioși pe vremea în care eu nu aveam copii și mi-am promis atunci de câteva ori, că ai mei niciodată nu vor fi pricină de enervare sau distragere a atenției pentru cineva.

Am continuat așa până au crescut și au avut vârsta potrivită ca să poată participa la grupele de copii. A fost soluția optimă de a gestiona mersul la biserică având doi copii mici.

Acum ei sunt mari: au 9, respectiv aproape 7 ani. Dar am luat-o de la capăt deoarece de 1 an am devenit iar parinți 😊.

Doresc să-i încurajez pe toți părinții care au copii mici să fie foarte atenți atât la nevoile lor spirituale, cât și la nevoile celorlalți. Nu înseamnă că dacă ai copii, nu mai mergi de-acum deloc la biserică timp de 10 ani. Dar nici nu înseamnă că mergi duminică de duminică și-i deranjezi pe alții, aceștia fiind obligați să suporte gălăgia creată de copilul tău, care neputând să vorbească, singura sa cale de exprimare e plânsul sau hiperactivitatea și dincolo de astea, nici tu nu te poți concentra la nimic din cadrul programului, lucru care este frustrant pe termen lung și deloc sănătos pentru viața ta spirituală.

Să fiți înțelepți ca părinți și să găsiți o cale de a gestiona situația, fără să vă neglijați viața spirituală sau să perturbați liniștea tuturor celor din biserică.”

Discutând și cu alți părinți, o altă soluție ar fi să mergeți la biserică împreună ca familie la alte programe ale bisericii din timpul săptămânii în care copiii să aibă tangență cu mediul bisericii iar voi să vă puteți retrage în sala copiilor atunci când copiii nu mai au răbdare, acest lucru fiind aproape imposibil duminica seara de exemplu, atunci când sala este plină de copii, spațiul este mult mai aglomerat și mediul mai “agitat”.

Voi cum ați reușit să faceți față acestei provocări, dragi părinți?

Este clar că nu putem fi prezenți la toate programele cu cei mici încă de la început, dar în același timp, pe măsură ce aceștia cresc și înțeleg mai multe, trebuie să îi învățăm cu atmosfera din Casa Domnului și cu respectul cuvenit. Acest lucru nu este deloc ușor, dar să ne înarmăm cu răbdare și să ne umplem gențile cu materiale ajutătoare care le vor ține mâinile ocupate.

Domnul Isus a zis: ”Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți.” Este foarte important să îi înveți despre Dumnezeu acasă, dar copiii tăi au nevoie și de biserică. Dumnezeu să binecuvânteze toți părinții cu înțelepciune, răbdare și perseverență!