halloweenfaramine

De ce nu trebuie creştinii să sărbătorească Halloween-ul?

Mărturia lui Jamie Morgan

Mulţi creştini din ziua de azi sărbătoresc Halloweenul. Chiar şi unele biserici şi pastori. Recent am auzit despre o biserică în care urma să aibă loc, de Halloween, o întrecere de zombi! Serios? În casa lui Dumnezeu?

Vă mărturisesc, când eram o creştină nou convertită, de Halloween îmi lăsam fiul să meargă pe la vecini, să ceară dulciuri, conform obiceiului. Un motiv a fost că soţul meu nu era încă întors la Dumnezeu şi insista să îl lăsăm. Pe de altă parte, eu nu vedeam nimic rău în asta. La urma urmei, mulţi creştini respectabili făceau la fel, iar eu, nou convertită fiind, mă gândeam că dacă ei fac astfel de lucruri, atunci e în regulă, nu? Greşit.

Apropiindu-mă mai mult de Dumnezeu şi cunoscând mai mult Cuvântul Său, am început să am propriile convingeri cu privire la Halloween. Îmi adresam aceste întrebări:

Dumnezeu este un Dumnezeu al vieţii, dar Halloween se concentrează asupra morţii. Se cuvine ca eu să particip la o sărbătoare în care oamenii îşi decorează curţile cu morminte?

Biblia ne spune să lăsăm faptele întunericului (Romani 13:12) şi că lumina nu are nimic în comun cu întunericul (2 Cor. 6:14). Sărbătorirea întunericului este oare ceea ce ar trebui să facă un fiu al luminii?

Personal, am fost eliberată de frică şi de atacuri de panică şi ştiam că frica este de la cel rău. Să particip eu la o sărbătoare care are ca bază frica?

Vrăjitoria este clar vrednică de urât pentru Domnul (Deuteronom 18:10-13). Nu ar trebui să am şi eu aceeaşi atitudine faţă de ceva ce glorifică vrăjitoria?

Halloween-ul este o sărbătoare mare şi sacră pentru Wicca (religia oficială a vrăjitoriei). Este aceasta o sărbătoare pe care creştinii ar trebui să o sărbătorească alături de adepţii acestei religii?

Este ceva frumos atunci când ne îmbrăcăm copiii în diavoli, vrăjitori, fantome, etc? Nu este de fapt demonic?

Dar dacă totuşi îmi las copilul să se costumeze, de exemplu, în pompier? Romani 16:19 spune că trebuie să fim înţelepţi faţă de ce e bun şi neştiutori în ce priveşte răul. Dacă îl las să participe la sărbătoare, chiar dacă e îmbrăcat în pompier, nu îi transmit oare un mesaj amestecat, lăsându-l să participe la o celebrare a răului?

Domnul spune în 2 Cor. 6:17: “Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.” Nu doreşte oare Dumnezeu ca poporul Lui să fie despărţit de lume, de păcat şi de rău? Iar noi nu suntem oare poporul ales al lui Dumnezeu? (1 Petru 2:9)

Rudele mele cred că este ridicol să nu ne lăsăm copiii să se îmbrace în costume de Halloween. Trebuie să mă gândesc bine: părerea lor este mai importantă pentru mine decât a lui Dumnezeu?

Nu ar trebui ca cea mai mare preocupare a mea să fie cum să-I plac Domnului?

Dacă există chiar şi cea mai mică urmă de îndoială în mintea şi în inima mea, că este ceva greşit, nu ar trebui ca acesta să fie primul meu indiciu? De ce să continui să sărbătoresc, gândindu-mă că fac ceva greşit?

Aduce Halloween-ul glorie lui Dumnezeu? Nu! Îl glorifică pe cel rău! Am spus destul.

Aşa că, nou convertită fiind, de numai doi ani, am răspuns convingerii Duhului Sfânt, m-am pocăit că nu am trăit pe placul Domnului şi am pus stop sărbătorii de Halloween. Mai apoi, ca slujitor al lui Dumnezeu, observând gradul de distrugere pe care duşmanul îl aduce în vieţile oamenilor atunci când aceştia îi dau „un cap de pod” sunt mai convinsă că am luat decizia corectă de a închide uşa în faţa duşmanului prin această sărbătoare.

Să îţi pui deoparte o zi din an pentru a celebra răul, întunericul, vrăjitoria, frica, moartea şi demonicul, înseamnă a-l dispreţui pe Dumnezeu. Punct. Un creştin care sărbătoreşte Halloween-ul se aseamănă cu un închinător al Satanei, care îşi construieşte o scenă a Naşterii Mântuitorului cu ocazia Crăciunului şi care cântă: Bine ai venit, Doamne Isuse! Aceste două ipostaze pur şi simplu nu se potrivesc. Domnul Isus nu a avut nimic în comun cu Satana (2 Corinteni 6:14) şi nici noi nu trebuie să avem.

Atunci, ce să facem în acea zi? Să ne ascundem în pivniţă şi să stingem becurile? Să scoatem familia afară din casă? Nu, nişte case întunecate ar însemna victoria celui rău. Unde străluceşte cel mai tare lumina? În întuneric!

Halloween este acea zi sau seară în care vecinii vin la uşa ta, aşteptând să primească ceva. Aşa că, dăruieşte-le pe Isus! Familia noastră a ales să aducă glorie lui Dumnezeu şi să dea celui rău o lovitură prin faptul că spune vecinilor Evanghelia. Voi sunteţi lumina lumii … Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri. (Matei 5:14-16)

Aşa că nu mai căuta motive să ţii şi tu această sărbătoare lumească, demonică. Nu există confuzie, sau zone gri cu privire la acest subiect. Un urmaş dedicat al lui Isus Hristos nu trebuie să sărbătorească Halloween-ul.

Jamie Morgan 

https://www.charismanews.com/opinion/52738-why-christians-absolutely-should-not-celebrate-halloween