Când a fost ultima dată când aţi făcut sport? Poate împreună cu copiii. Părinţii de băieţi ar trebui să fie mai activi decât cei care au fetiţe. Sau asta nu e o regulă? Deoarece lucrez mult pe scaun, m-am gîndit să-mi duc coarda la serviciu. (Am spaţiu destul de mare.) Zis şi făcut. Gâfâind după un set de sărituri, mă întrebam când mi-am antrenat ultima dată muşchii minţii. Când am memorat ultimele versete din Cartea Vieţii? Asta necesită disciplinare şi cei mai mulţi dintre noi nu avem timp de disciplină, programe … Cel puțin eu nu mă identific cu abilitatea de a-mi stabili şi apoi urmări agenda. Fie binecuvântaţi cei care o fac. Suntem atât de conştiincioşi când vine vorba de copiii noştri (sau ne străduim). Dar oare noi facem ceea ce le cerem lor să facă?

Cred că majoritatea dintre noi, întâmpinăm dificultăţi când vine vorba de cunoașterea limitelor, capacităţilor și abilităţilor noastre. Prea puţini şi-au găsit destinul, prea puțini au păşit în el. Cel mai greu este pentru cei care se zbat între percepţia celorlalţi despre ei şi percepţia personală. Şi, totuşi, cea mai importantă e părerea Creatorului despre Creație. Unde mai punem că suntem un model direct pentru copiii noştri?

El ne-a creat FIX după Chipul Lui. Dar cum e El? Oare în ce fel ne asemănăm cu El în activităţile de peste zi? Oare Îl cunosc îndeajuns? Da, e vorba de timp: loc de muncă, activităţile copiilor, promisiuni făcute celor apropiaţi. E normal să ne simţim copleşiţi. Nu e normal să uităm cine suntem, cui aparţinem. Cine face ca toate celulele noastre să funcţioneze perfect. Ceea ce ar trebui să ne ingrijoreze este că nu ne facem timp să vedem prin ochii Lui, nu ne facem timp să ne oprim să spunem o vorbă bună unui membru al familiei, vecinilor noştri. În ce mod arătăm că ne iubim aproapele? Cei mai mulţi ne pierdem dimineţile verificând notificările de pe reţelele de socializare!

Îmi place cum fetiţa mea îmi „interzice” să fac orice altceva atunci cand ea are nevoie de un timp special cu mine. Oare nu tot aşa aşteaptă şi Tatăl Nostru să ne facem timp să-I aducem laude, atenţie, afecţiunea, minutele noastre preţioase?

Oare suntem definiţi de încercări? Sau de biruinţele de care El ne face parte? Oare plecăm urechea la părerile oamenilor sau la ce vrea să modeleze El din lutul care suntem?

Cu ceva timp în urmă am cunoscut o persoană şi am ajuns să aud şi prima ei impresie despre  mine: Întrebase pe o a treia persoană dacă mă comport ca o atotștiutoare. M-a deranjat atunci reacţia ei. Dupa ceva timp am adus acest lucru înaintea Tatălui și L-am întrebat ce e în neregulă cu mine? De ce a spus persoana respectivă asta? Mi-a răspuns printr-un singur cuvînt: PERSPICACE. Adică persoană care dovedeşte agerime, pătrundere, subtilitate, isteţime, fineţe spirituală. Adică … aşa mă vede EL? Aşa m-a creat şi acesta e ADEVĂRUL despre mine? Ce bine că L-am întrebat!

                Cum să fac să nu mai uit ceea ce crede El despre Mine?

Iubesc să mă trezesc dimineaţa şi să-mi fac timp să-mi organizez ziua: „Tată, nu ştiu ce decizii voi lua astăzi, dar vreau ca acestea să reflecte Persoana Ta. Nu știu ce activităţi îmi vor fura TIMPUL meu preţios de la a căuta faţa Ta. Ştiu că mi-ai pregătit un destin, un traseu, un plan pentru fiecare zi din viaţă. Azi nu vreau să-mi iau ochii de la Tine. Azi vreau să duc pacea ta acolo unde merg, copilul meu să citească în ochii mei îndrăzneala de a Te arăta pe Tine celor din jur – căci EU ştiu CUI aparţin. Te iubesc!”

Eucharisteo,

  Cos Eva