” Parentalitatea – efect direct asupra ajustarii emotionale a copiilor cu privire la rezilienta emotionala, comportament, autocontrol, functionare sociala, performante academice (Downey&Coyne, 1990; Downey& Walker, 1989; Kokko & Pulkkinen, 2000; Neiderhiser,Reiss, & Hetherington, 1999; O’Connor, Caspi, & DeFries,2000; Shedler & Block, 1990; Shonk & Cicchetti, 2001).”

Parentalitatea – coparentalitate si educarea copiilor – se bazează pe sarcini si pe legăturile de atasament – suport emotional, empatie, ghidare ; calitatea ingrijirii copilului – stimulare emotionala, incurajare

Competenţa parentală  consta in:

  • abilităţi ale părinţilor …de a implica activ copiii in activităţi sociale şi extrafamiliale cu scopul de a încuraja dezvoltarea abilităţilor sociale şi a competenţei morale ale acestora
  • implicarea copilului in mod direct în activităţile familiei recunoscându-i astfel poziţia de membru dorit şi special (Kelly & Emery, 2003).
    • abilităţi ale părinţilor de a încuraja în mod activ satisfacerea nevoilor copilului

Stilurile parentale  Baumrid (1971) sunt clasificate in patru categorii în funcţie de gradul de responsivitate al părinţilor la nevoile copiilor, de nivelul aşteptărilor si al cerintelor de comportament şi performanţă, consistenţa regulilor şi claritatea limitelor  pe care le stabilesc faţă de copiii lor.

  • Permisiv
  • Autoritar
  • Autoritativ
  • Neglijent

Situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

 

În prezent, nu se cunoaşte numărul exact al copiilor rămaşi acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinţi în străinătate pentru perioade lungi de timp. Autorităţi ale administraţiei publice locale şi centrale depun eforturi în vederea determinării numărului acestor copii şi, cu toate acestea, dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută.

La nivel central, Direcţia Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Munci, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prezintă, trimestrial, o situaţie statistică elaborată pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul fiecărei unităţi administrativ/teritoriale şi a direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui judeţ/sector (DGASPC). Această situaţie statistică nu reflectă numărul total la copiilor cu părinţi plecaţi, ci doar al acelora ale căror situaţii sunt cunoscute şi înregistrate de SPAS/DGASPC.

Conform situaţiei prezentate de Direcţia Protecţia Copilului, la finele anului 2012, erau înregistraţi în evidenţele autorităţilor responsabile de asistenţa socială, un număr total de 79.901 copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 41% erau complet lipsiţi de grija părintească: 22.993 aveau ambii părinţi plecaţi, iar 9.991 proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat. Îngrijorător este şi numărul copiilor aflaţi singuri acasă care au ajuns în sistemul de protecţie specială: 3.346 (din care, 827 în centre de plasament şi 500 în grija asistenţilor maternali).

Judeţul cu cei mai mulţi copii rămaşi singuri înregistraţi la nivelul DGASPC era Suceava (8.538 copii), urmat de Bacău (7.281 copii) şi Neamţ (5.740 copii). La polul opus se aflau Ilfov şi Municipiul Bucureşti, care însumează 468 de copii în această situaţie. Privind aceste date, întrebarea firească este dacă ele nu reflectă mai degrabă capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a implementa cadrul legislativ actual şi de a face cunoscută, în rândul părinţilor sau a altor adulţi cărora le rămân în grijă copiii, necesitatea declarării rămânerii acasă a copiilor.

 

Evoluţia în timp a datelor centralizate de Ministerul Muncii: 

Anul

Total Copii cu un singur părinte plecat la lucru in strainatate Copii cu ambii părinţi plecaţi la lucru in strainatate Copii cu părinte unic susţinător plecat la lucru in strainatate Copii lipsiți complet de grija părintească Copii intrați în sistemul de protecție specială
2012 79.901 46.917 22.993 9.991 32.984 3.346
2011 83.658 49.470 23.924 10.264 34.188 3.654
2010 84.084 48.037 25.567 10.480 36.047 3.544
2009 85.605 48.665 26.472 10.468 36.940 3.623
2008 92.328 53.125 28.795 10.408 39.203 3.684

 

  • Principalele concluzii ale studiului

 

Dreptul la familie şi protecţie:

ü lipsa mamei este mai des şi mai intens resimţită de majoritatea grupului ţintă, atât pentru că aceasta este cea care se ocupă de majoritatea treburilor gospodăreşti care, în lipsa ei, revin în grija copiilor, cât şi pentru că mamele reuşesc în general să construiască o relaţie apropiată şi o comunicare deschisă cu copiii;

* apar probleme de comunicare în special între copii şi bunici, percepute a fi cauzate de diferenţa foarte mare între sistemul de valori adoptat de fiecare, de stilul de viaţă diferit şi de capacitatea redusă a celor în vârstă de a se adapta noilor valori sociale, a stilurilor de viaţă moderne, specifice tinerilor;

* problemele de comunicare apărute s-au evidenţiat a fi mai grave în cazul adolescenţi, categorie cu care bunicii nu reușesc în general să coopereze;

* adolescenţii resimt nevoia unei comunicări constante şi apropiate cu un părinte sau cu o rudă în care să găsească un sprijin în cazul în care trebuie să ia anumite decizii considerate a fi foarte importante pentru viaţa lor;

* adolescentele par a se adapta mai uşor în relaţionarea cu bunicii, însă și-ar dori o comunicare mai strânsă şi mai deschisă cu ei aşa cum o aveau cu mama;

* relaţia pe care părinţii plecaţi o stabilesc cu copiii rămaşi acasă a fost percepută atât de către copii cât şi de către cei care rămân cu aceştia ca având o importanţă deosebită în atitudinea şi comportamentul copiilor: o relaţie apropiată, constantă, bazată pe încredere şi sinceritate îi ajută pe copii să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în continuare implicaţi în viaţa socială şi să aibă un comportament dezirabil social, pe când lipsa relaţiei cu părinţii s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor şcolare, absenteism şi chiar abandon şcolar, lipsa implicării şi participării la acţiuni extra-şcolare, ajungând chiar la comportamente şi atitudini indezirabile social (infracţionalitate, violenţă etc).

Rezultatele studiului relevă faptul că există o categorie de copii care nu se află sub directa supraveghere a unui adult (părinte, rudă sau cunoştinţă); astfel, aceştia nu beneficiază de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoţională normală. Ei au în general peste 13-14 ani şi fiind consideraţi aproape maturi, sunt lăsaţi de părinţi singuri, fără bunici sau alte rude. S-a evidenţiat faptul că, pentru această categorie de copii, riscurile de abandon şcolar, infracţionalitate și consum de droguri sunt mai mari.

 

Dreptul la educaţie:

* Printre adolescenţii, mai ales printre băieţi, care au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, există tendinţa de a abandona şcoala;

* De asemenea tot printre adolescenţi, atât fete cât şi băieţi, se manifestă tendinţa de absenteism școlar;

* Atât la cei mici cât şi la cei mari se observă o scădere a interesului acordat şcolii şi temelor pentru acasă, pe fondul lipsei de preocupare a părinților față de educația lor;

* Cei mici şi uneori și adolescenţii întâmpină dificultăţi în realizarea temelor acasă şi a înţelegerii materiei predate la şcoală, resimţind nevoia unui ajutor din partea unui adult care să se poată implica în această activitate / care să le acorde sprijin în lipsa părinţilor;

* În familiile unde mama este cea plecată, fetele consumă o mare parte din timpul lor cu activităţile în gospodărie, uneori în detrimentul programului şcolar şi pregătirii temelor;

* La nivel de şcoală nu există încă un sistem clar de abordare a copiilor cu părinţi plecaţi care manifestă o scădere a motivaţiei pentru şcoală. Numai în caz de abandon şcolar, instituţia de învăţământ anunţă fie direcţia de protecţie a copilului, fie serviciile / departamentele de asistenţă socială din cadrul primăriilor.

 

Dreptul la opinie şi participare:

* Copilul resimte atât lipsa informării cât şi a participării la decizie într-un mod negativ, cu consecinţe asupra atitudinii şi comportamentului în absenţa părinţilor de acasă;

* Copilului, indiferent de vârstă, îi este acordat în mică măsură dreptul la participare la decizia părinţilor de a pleca să muncească în străinătate;

* Cei mici, copiii până în 12-13 ani, nu numai că nu sunt consultaţi în decizia părinţilor de a pleca de acasă pentru o anumită perioadă, dar de cele mai multe ori aceştia nu sunt nici măcar informaţi despre plecare, decât în momentul în care aceasta se întâmplă.

 

Dreptul la timp liber, joc şi activităţi culturale:

* Copiii care provin din familii unde mama este plecată au mai multe activităţi de îngrijire a gospodăriei, ceea ce le consumă din timpul lor liber;

* Posibilităţile de petrecere a timpului liber împreună cu bunicii sunt reduse din cauza lipsei disponibilităţii acestora, pe de o parte pentru activitatea de joc şi pe de altă parte, pentru activităţile ce presupun mişcare ca mersul la iarbă verde, în excursii etc.;

* Posibilităţile de petrecere a timpului liber au fost percepute de către copii ca fiind reduse în general atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

 

 

Dreptul la nediscriminare / incluziune socială:

* Nu se poate vorbi de discriminare negativă a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate; mai mult, există tendinţa de a proteja această categorie de copii în societate;

* La nivel social şi în mass-media se pune mai degrabă accent pe suferinţa şi situaţia dezavantajată în care aceşti copii se află şi mai puţin pe modul în care sunt respectate drepturile acestor copii sau pe soluţiile la problemele lor, pe serviciile concrete pe care aceştia le pot accesa. În acest context, copiii se simt mai degrabă „victime”, accentuându-se efectele negative ale plecării părinţilor de acasă.

 

Cele mai importante recomandări:

 

* Dezvoltarea unei strategii de mobilizare şi intervenţie la nivel local;

* Campanii de informare şi conştientizare adresate părinţilor;

* Campanii de sensibilizare la nivelul comunităţilor de români din ţările de destinaţie;

* Dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au în îngrijire copii cu ambii părinţi plecaţi;

* Extinderea reţelei de consilieri şcolari;

* Extinderea programelor de tip „Şcoala după şcoală”;

*Dezvoltarea mai multor cluburi destinate copiilor cu scopul de a oferi acestora modalităţi benefice de petrecere a timpului liber;

* Campanii media de promovare a soluţiilor şi oportunităţilor pentru aceşti copii, a exemplelor pozitive.

 

Lidia Rechesan