reguli roluri responsabilitati

Părinții și cei 3 RRR
REGULI, ROLURI, RESPONSABILITĂȚI

Un părinte bun nu devii odată ce ți s-a născut copilul. Da, ești oficial tată sau mamă, însă abia după ceva vreme ajungi să realizezi că este o adevărată provocare să fii un părinte bun.
Îmi doresc ca amprenta lăsată în copii mei să fie una pozitivă și de durată. În acestă postură de tată, (băiatul nostru are 5 ani iar fetița 1 an) m-am văzut neputincios uneori relizând limitele și nevoia de ajutor din partea lui Dumnezeu.

Acesta nu a întarziat să apară, de fiecare dată. Am realizat însă că este important să nu renunți la a fi pro-activ în educarea copilului tău, chiar dacă uneori ești la limita răbdării.

REGULI

Știu că e ultimul cuvânt pe care vrea copilul tău să îl audă…însă articolul nu e pentru el ci pentru tine ca părinte. Am realizat că fiecare părinte trebuie să stabilescă în familia lui REGULI clare și care pot fi aplicate de către copil.
Regulile trebuie recunoscute şi acceptate de întreaga familie. Aceste reguli nu trebuie să fie de speriat copii. Ele stabilesc “ce se poate face” şi “ce nu se poate face” în cadrul familiei și în afara ei.
Pot fi reguli de genul: Noi duminica mergem la biserică, nu mâncăm dulce înainte de mâncare, înainte de culcare nu ne uităm la TV antrenându-ne mintea…etc.
Regulile bine construite asigură armonia în cadrul familiei, evitarea conflictelor, evitarea neînţelegerilor, precum și crearea unui cadru care să încurajeze respectul reciproc.

ROLURILE

Rolurile pe care fiecare membru le are în familie sunt vitale. Tatăl trebuie să nu uite că este, soț, tată, preot în casă…fiu…etc și toate acestea fără a defavoriză un altul. Unii părinți greșesc atunci când își alocă prea mult timp rolului de părinte și prea puțin de soț/soție. Copii trebuie să vadă și să înțeleagă legea echilibrului.
Copilul va înțelege încet că un părinte are mai multe roluri, așa cum și el la rândul lui va trebui să își asume mai multe roluri.
Secretul este să fi prezent 100% în rolul în care ești atunci. Te joci cu copilul? Lasă telefonul… Vorbești cu părinții la telefon? Fi prezent și pune inima, nu te gândi la sarcinile de la servici… Vorbești cu soția? Nu te uită prin ea…Fi acolo prezent.
Rolurile definesc ceea ce trebuie să facă fiecare persoană. Nu e ușor să îți asumi cu adevărat rolurile pe care le ai, dar nu uita să nu defavorizezi unul în pofida celuilalt.

RESPONSABILITĂŢI

Acestea sunt sarcinile concrete care revin fiecărei persoane din familie, conform cerinţelor şi aşteptărilor faţă de rolul pe care îl ocupă. Dacă nu trasezi responsabilități concrete copiilor tăi aceștia vor avea de suferit în viață.
Alege să îți responsabilizezi copilul. La noi Iosua își face singur patul, își schimbă singur pijamalele, adună jucăriile, se spală pe dinți…etc Sarcinile nu trebuie să depașescă capacitatea lui, dar nu este benefic pe termen lung să preiei tu sarcinile ce i-ar reveni lui.
Când te uiți la copilul tău, gândește-te că nu e al tău. Este a lui Dumnezeu și tu îl ai pentru o vreme. Alege să îl pregătești pentru viață.
Înțeleptul Solomon spunea:
Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. Proverbe 22:6
Tu ești responsabil de educația și creșterea copilului tău!
Nu uită însă, că ei, copiii sunt cei mai mari imitatori. Asumă-ți tu mai întâi REGULILE, ROLURILE și RESPONSABILITAȚILE în cadrul familiei tale.

Da, este un efort să devii un părinte bun, dar si bucuria care vine din acest fapt nu poate fi descrisă. Și nu uita, nu ești singur. Implică-L pe Dumnezeu și dincolo de eforul tău vei vedea adevărata binecuvântare!

Articol scris de Gabriel Timiș