Dacă ar fi să rezum în cîteva cuvinte viaţa mea de acum, ar suna cam aşa: trăirea zilnică a providenţei. Aceasta se manifestă în mod vizibil prin dragostea şi purtarea Lui de grijă în cele mai mici detalii. Sună bine. Ştiu. Dar de simţit, se simte şi mai bine. Nu e nimic mai frumos decît să poţi admira desfăşurarea planului Sau divin, în propria persoană.

Sunt înconjurată de oameni suferinzi, mă doare tare pentru ei. Mă doare că se lasă tîrîţi în mocirla acestei lumi. Că nu-şi cunosc adevărata identitate, că nu-şi manifestă autoritatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu.

Da, în lume vom avea necazuri (Ioan 16:33).
Unii experimententează aceste necazuri într-o formă greu de suportat pentru cei mai mulţi.

Privesc detaşată acum, după şapte ani de cînd îmi cresc singură copilul, la suferinţa prin care am trecut. Aceasta nu mă defineşte. Nu mă mai identific cu ea, cu suferinţa. Asta a fost cel mai greu. Să ies din starea de identificare cu momentul care mi-a produs atîta suferinţă. Am reuşit asta, cînd mi-am dat seama că nu sînt definită de un eveniment anume. Sînt o persoana înzestrată cu valori divine. Restul sînt evenimente care ne marchează pentru o vreme, care ne întăresc, ne schimbă, sau ne ţin prinşi în trecut. Am ales să trăiesc prezentul. Am reuşit să fac asta şi datorită ficei mele.

Mă bucur nespus de fiecare etapă din viaţa ei, mereu mi-am dorit asta. Să fiu prezentă, să  cresc cu copilul meu. Să ma bucur de fiecare zi împreună cu ea. Să iau din puţinul timp care-mi mai rămîne după muncă, şi alte activităţi care-mi umplu ziua.

Ce-aş fi făcut fără ea? Mi-e greu să răspund. Asta chiar că mă defineşte. A fii părinte e parte din mine. Nu sînt cel mai bun părinte. Fac greşeli. Dar nu las faptul că sînt o mamă singură să mă împovăreze. Cînd alegi să te identifici cu a fi părinte, alegi să te pierzi pe tine ca fiinţă singulară. Nu mi se anulează propria persoană, ci mi se adaugă un statut divin. Dumnezeu, la rîndul Lui, Părinte, se numeşte pe Sine, se identifică ca fiind Tatăl Meu.

Trăiesc εὐχαριστέω – eucharisteo (a fi mulţumitor, prin har, cu o atitudine de bucurie) Sînt mulţumitoare, mă simt pe deplin binecuvîntată. Nu am încă tot ce pot să am. Dar am tot ce am nevoie.

Nu ştiu ce va fi mîine, n-am ştiut ce va fi nici astăzi. Dar am atîte rugăciuni ascultate, atîtea promisiuni care nu s-au împlinit încă. Astfel că stau mereu în aşteptare, gata să fiu surprinsă. Gata să fiu folosită.

Stiu ce spun cei mai mulţi: ”las’ că poate Dumnezeu te va folosi să îi întăreşti pe altii care vor trece pe aici”. Îi contrazic! Fiecaruia i-au fost date daruri care să le folosească în folosul altora. Încurajarea este unul din ele. Nu cred că e greu să încurajezi pe cineva. E nevoie să priveşti din afară. Asta este ceea ce îl ajută pe celălalt. Dacă eu sînt o persoană care caută mereu să primesc întelepciunea divină, voi primi şi discernămînt, şi voi putea face diferenţa între ce simt, şi realitate. Consider că cel mai adesea există o diferenţă între cele două. Şi astfel perspectiva mea, chiar dacă nu pare să-l ajute pe cel ce are nevoie de încurajare, o va face. Pentru că cel ce îndeplineşte în noi lucrările lui Dumnezeu (putere, claritate, speranţă) este Duhul Sfînt. Să ne lăsăm deci folositi. Şi-apoi, cei mai mulţi dintre noi nu vrem să auzim prin ce au trecut alţii, ci vrem să fim sprijiniţi şi preţuiţi.

Şi va îndemn ca dacă suferiţi alături de cineva, dacă vă rugaţi pentru el, sa îi spuneţi, şi mai ales să vă rugaţi cu el. Are o mare putere rugaciunea rostită în prezenţa celui în nevoie. Va doresc să discerneţi Voia Lui Dumnezeu, aceea care vrea să se manifeste în voi practic. Dacă ai un gînd de a încuraja pe cineva, nu-l trece prin filtrul Dusmanului: ”crezi că de asta are nevoie omul acela?”, ”tu nici macr nu eşti în stare să…”. Asta nu este Vocea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu gîndeşte aşa. Dacă vrem sa fim ca El, trebuie să şi gîndim ca El. Şi această trăire e rodul unei intimităţi. O cunoaştem. Din afară. E timpul să o trăim.

Fiti veseli, bine dispuşi, în orice situaţie. Vorbiti mereu cu Dumnezeu. Să aveţi o stare de mulţumire indiferent ce s-ar întîmpla. Acesta este modul în care vrea Dumnezeu să trăiţi, toţi cei ce aparţineţi lui Hristos.  (1Tes 5:16-18)

 

Eucharisteo,
Cos Eva.